Ştiri recente

turistic
gradi1

„Ziua Armatei Române”, marcată la Carei

14720492_995671803895309_1520450743177774677_nPreşedintele României, Klaus Werner Iohannis a participat azi, 25 octombrie, la manifestările dedicate ,,Zilei Armatei Române”de la Carei.

La eveniment au fost prezenți preşedintele Klaus Werner Iohannis, vicepremierul Vasile Dîncu şi ministrul Apărării, Mihnea Motoc, dar și președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, vicepreședintele Ioan Rus, prefectul Radu Bud, subprefectul Altfatter Tamás, primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, viceprimarii municipiului Satu Mare Adrian Albu și Doina Feher, cadre militare și civili. Evenimentul a început cu intonarea Imnului de Stat al României, după care a urmat o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoți, apoi a fost aprinsă o flacără în memoria eroilor căzuți pe câmpurile de luptă.
În discursul său, președintele Klaus Iohannis a vorbit despre importanța Armatei Române, după care Excelența Sa a depus o coroană de flori în cinstea eroilor și a aprins candele la Monumentul „Glorie Ostașului Român”.
Manifestările s-au încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare și a formației de avioane de vânătoare și elicoptere.
dsc_0195

14702465_995671097228713_2094400322960074974_n14721638_995670007228822_3949721008705833695_n-1
14690864_995670047228818_2414797579493977633_n

gradi1