Noul terminal dispune de 4 porți de îmbarcare, un sistem inteligent de benzi de bagaje, ghișee automate de pre-boarding și un sistem de detecție și recunoaștere facială pentru pasageri. De asemenea, noua construcție dispune de lifturi panoramice și de un sistem de procesare a bagajelor avansat, iar pasagerii pot experimenta confortul unei scări rulante, totul într-un cadru inovativ și modern.
Terminalul are o suprafață utilă de 6.584 metri pătrați și este situat pe 3 nivele. Subsolul este destinat procesării bagajelor, cu un adăpost antiatomic și sistem de protecție a populației și evacuare în caz de pericol, parterul este destinat zonei publice și zonei comerciale, cu 8 ghișee de check-in și control de securitate, iar etajul 1 cuprinde spațiul de regrupare și porțile de îmbarcare. Noul terminal a fost proiectat pentru a răspunde cerințelor traficului aerian în creștere și oferă un plus de confort pentru pasagerii din regiune.
Consiliul Județean Satu Mare și Aeroportul Internațional Satu Mare continuă lucrările de modernizare a vechiului terminal, care se va transforma în terminal de sosiri.