×
Anul 2023
Număr Data Titlul Dispoziției Link Evenimente ulterioare emiterii Comunicată
10
19.01.2023
Dispoziția Președintelui CJSM NR.10/19.01.2023
privind constituirea Grupului de lucru pentru implementarea metodologiei de identificare a riscurilor de corupție și reducerea vulnerabilităților la nivelul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Satu Mare şi aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Grupului de lucru
Instituției prefectului, tuturor compartimentelor,serviciilor și direcțiilor din cadrul CJSM și persoanelor nominalizate la art.1
9
19.01.2023
Dispoziția Președintelui CJSM NR.9/19.01.2023
privind numirea comisiei de negociere a indicatorilor de performanță financiari și nefinanciari pentru Consiliul de administrație al R.A. Aeroportul Satu Mare pe perioada 2022-2026
Instituției prefectului, Serviciului de coordonare și cooperare instituțională din cadrul CJSM și persoanelor nominalizate la art.1
8
18.01.2023
Dispoziția Președintelui CJSM NR.8/18.01.2023
privind modificarea componenței Comisiei sociale de analiză și soluționare a cererilor de locuințe pentru tineri destinate închirierii, în mod exclusiv pentru specialiști din sănătate, din fondul de locuințe A.N.L. aflate în administrarea Consiliului Județean Satu Mare
Instituției prefectului, Serviciului resurse umane, salarizare, SCCI, DAPL , Direcție Juridice din cadrul CJSM și persoanelor nominalizate în Anexă
7
17.01.2023
Dispoziția Președintelui CJSM NR.7/17.01.2023
privind convocarea Consiliului Judeţean Satu Mare, în şedinţă extraordinară în data de 20.01.2023, ora 12.00
Instituției prefectului și Secretarului General al Județului
6
17.01.2023
Dispoziția Președintelui CJSM NR.6/17.01.2023
pentru modificarea stucturii organizatorice a Spitalului Orășenesc Negrești Oaș
Instituției prefectului, Serviciului resurse umane, salarizare din cadrul CJSM și Spitalului Orășenesc Negrești Oaș
5
09.01.2023
Dispoziția Președintelui CJSM NR.5/09.01.2023
privind aprobarea acoperirii definitive, din excedentul raportat pe anul 2022, a deficitului secțiunii de dezvoltare a bugetului local de venituri și cheltuieli al Județului Satu Mare, rezultat la încheierea exercițiului financiar al anului 2022
Instituției prefectului, Direcției Economice din cadrul CJSM și Administrației Juețene a Finanțelor Publice Satu Mare
4
05.01.2023
Dispoziția Președintelui CJSM NR.4/05.01.2023
privind organizarea și desfășurarea concursului de proiecte de management pentru instituția de cultură Biblioteca Județeană Satu Mare
Instituției prefectului, Serviciului resurse umane, salarizare din cadrul CJSM și membrilor comisiilor
3
04.01.2023
Dispoziția Președintelui CJSM NR.3/04.01.2023
privind numirea echipei de implementare a proiectului „Creșterea eficienței energetice a clădirii Spitalului Negrești Oaș(clădire spital nou),județul Satu Mare”
Instituției prefectului,Direcţiei de Dezvoltare Regională din cadrul CJSM, Spitalului Orășenesc Negrești Oaș și persoanelor nominalizate la art.1
2
04.01.2023
Dispoziția Președintelui CJSM NR.2/04.01.2023
privind acordarea unor majorări a salariilor de bază pentru persoanelor nominalizate în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile,pe perioada în care își desfășoară activitatea în aceste condiții
Instituției prefectului,Direcției de Dezvoltare Regională, Serviciului resurse umane, salarizare din cadrul CJSM
1
04.01.2023
Dispoziția Președintelui CJSM NR.1/04.01.2023
privind desemnarea domnului vicepreședinte Buzgău Oliviu Aurel pentru a exercita temporar atribuțiile președintelui Consiliului Județean Satu Mare
Instituției prefectului, Serviciului resurse umane, salarizare din cadrul CJSM și domnului Buzgău Oliviu Aurel
Număr 10
Data
19.01.2023
Titlul hotărârii
Dispoziția Președintelui CJSM NR.10/19.01.2023
privind constituirea Grupului de lucru pentru implementarea metodologiei de identificare a riscurilor de corupție și reducerea vulnerabilităților la nivelul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Satu Mare şi aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Grupului de lucru
Link
Evenimente ulterioare adoptării
psm::web.comunicata Instituției prefectului, tuturor compartimentelor,serviciilor și direcțiilor din cadrul CJSM și persoanelor nominalizate la art.1
Număr 9
Data
19.01.2023
Titlul hotărârii
Dispoziția Președintelui CJSM NR.9/19.01.2023
privind numirea comisiei de negociere a indicatorilor de performanță financiari și nefinanciari pentru Consiliul de administrație al R.A. Aeroportul Satu Mare pe perioada 2022-2026
Link
Evenimente ulterioare adoptării
psm::web.comunicata Instituției prefectului, Serviciului de coordonare și cooperare instituțională din cadrul CJSM și persoanelor nominalizate la art.1
Număr 8
Data
18.01.2023
Titlul hotărârii
Dispoziția Președintelui CJSM NR.8/18.01.2023
privind modificarea componenței Comisiei sociale de analiză și soluționare a cererilor de locuințe pentru tineri destinate închirierii, în mod exclusiv pentru specialiști din sănătate, din fondul de locuințe A.N.L. aflate în administrarea Consiliului Județean Satu Mare
Link
Evenimente ulterioare adoptării
psm::web.comunicata Instituției prefectului, Serviciului resurse umane, salarizare, SCCI, DAPL , Direcție Juridice din cadrul CJSM și persoanelor nominalizate în Anexă
Număr 7
Data
17.01.2023
Titlul hotărârii
Dispoziția Președintelui CJSM NR.7/17.01.2023
privind convocarea Consiliului Judeţean Satu Mare, în şedinţă extraordinară în data de 20.01.2023, ora 12.00
Link
Evenimente ulterioare adoptării
psm::web.comunicata Instituției prefectului și Secretarului General al Județului
Număr 6
Data
17.01.2023
Titlul hotărârii
Dispoziția Președintelui CJSM NR.6/17.01.2023
pentru modificarea stucturii organizatorice a Spitalului Orășenesc Negrești Oaș
Link
Evenimente ulterioare adoptării
psm::web.comunicata Instituției prefectului, Serviciului resurse umane, salarizare din cadrul CJSM și Spitalului Orășenesc Negrești Oaș
Număr 5
Data
09.01.2023
Titlul hotărârii
Dispoziția Președintelui CJSM NR.5/09.01.2023
privind aprobarea acoperirii definitive, din excedentul raportat pe anul 2022, a deficitului secțiunii de dezvoltare a bugetului local de venituri și cheltuieli al Județului Satu Mare, rezultat la încheierea exercițiului financiar al anului 2022
Link
Evenimente ulterioare adoptării
psm::web.comunicata Instituției prefectului, Direcției Economice din cadrul CJSM și Administrației Juețene a Finanțelor Publice Satu Mare
Număr 4
Data
05.01.2023
Titlul hotărârii
Dispoziția Președintelui CJSM NR.4/05.01.2023
privind organizarea și desfășurarea concursului de proiecte de management pentru instituția de cultură Biblioteca Județeană Satu Mare
Link
Evenimente ulterioare adoptării
psm::web.comunicata Instituției prefectului, Serviciului resurse umane, salarizare din cadrul CJSM și membrilor comisiilor
Număr 3
Data
04.01.2023
Titlul hotărârii
Dispoziția Președintelui CJSM NR.3/04.01.2023
privind numirea echipei de implementare a proiectului „Creșterea eficienței energetice a clădirii Spitalului Negrești Oaș(clădire spital nou),județul Satu Mare”
Link
Evenimente ulterioare adoptării
psm::web.comunicata Instituției prefectului,Direcţiei de Dezvoltare Regională din cadrul CJSM, Spitalului Orășenesc Negrești Oaș și persoanelor nominalizate la art.1
Număr 2
Data
04.01.2023
Titlul hotărârii
Dispoziția Președintelui CJSM NR.2/04.01.2023
privind acordarea unor majorări a salariilor de bază pentru persoanelor nominalizate în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile,pe perioada în care își desfășoară activitatea în aceste condiții
Link
Evenimente ulterioare adoptării
psm::web.comunicata Instituției prefectului,Direcției de Dezvoltare Regională, Serviciului resurse umane, salarizare din cadrul CJSM
Număr 1
Data
04.01.2023
Titlul hotărârii
Dispoziția Președintelui CJSM NR.1/04.01.2023
privind desemnarea domnului vicepreședinte Buzgău Oliviu Aurel pentru a exercita temporar atribuțiile președintelui Consiliului Județean Satu Mare
Link
Evenimente ulterioare adoptării
psm::web.comunicata Instituției prefectului, Serviciului resurse umane, salarizare din cadrul CJSM și domnului Buzgău Oliviu Aurel