Colaborare oficială între județul Satu Mare și provincia Tirol din Austria
Colaborare oficială între județul Satu Mare și provincia Tirol din Austria
Pentru prima dată, provincia Tirol din Austria și județul Satu Mare au stabilit oficial o legătură de colaborare. Prima întâlnire, desfășurată la Innsbruck, a avut ca temă principală dezvoltarea relațiilor între serviciile de protecție civilă și echipele de salvare montană.

Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean Satu Mare și Alexandru Costin, șeful Serviciului Public Județean Salvamont Satu Mare, au efectuat o vizită oficială, unde s-au întâlnit cu Peter Logar, șeful protecției civile din Tirol. Delegația sătmăreană a avut ocazia să cunoască cei mai buni specialiști din domeniu și să observe activitatea echipelor de salvare montană, a pompierilor voluntari din Tirol, precum și să se familiarizeze cu cele mai moderne echipamente de prevenire a inundațiilor, avalanșelor și incendiilor forestiere.
„Această întâlnire a reprezentat primul pas spre stabilirea unui parteneriat benefic pentru ambele regiuni. Ne-am întâlnit și cu Johannes Anzengruber, primarul orașului Innsbruck, deoarece serviciul de pompieri al orașului a donat un vehicul special de intervenție montană, un Mitsubishi L200, pentru Salvamont Satu Mare”, a declarat Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean. Acesta a adăugat că, pe lângă discuțiile profesionale purtate în legătură cu protecția civilă, au vizitat un centru social pentru vârstnici din Brixlegg, unde au avut ocazia să observe activitatea rețelei de îngrijire la domiciliu și asistență socială voluntară din Tirol.
„Această vizită marchează începutul unei colaborări mai strânse cu Peter Logar și protecția civilă din Tirol, care doresc să sprijine în continuare județul Satu Mare prin susținerea echipelor locale de pompieri voluntari. Sunt extrem de bucuros că după colaborarea pe care o avem cu districtul Ostalb, am reușit acum să stabilim o relație oficială promițătoare și cu provincia Tirol. Intenționăm să extindem această cooperare nu doar în domeniul protecției civile, ci și în cel social și în alte sectoare”, a mai adăugat Pataki Csaba.