Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare este o instituție de specialitate, cu profil știinţific și metodologic, având ca obiectiv fundamental cunoașterea prin cercetare, păstrarea prin conservare și valorificarea prin modalităţi specifice de promovare a tradiției și creației cultural-artistice, a patrimoniului culturii și artei tradiționale de pe teritoriul județului Satu Mare. Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare își stabilește și urmărește o strategie generală, structurându-și activitatea pe coordonatele menținerii, afirmării și perpetuării elementelor definitorii ale unei națiuni: limba, cultura în general, etnografia și folclorul.