×
Rendelkezések nyilvántartása
privind acordarea unor majorări a salariilor de bază pentru persoanelor nominalizate în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile,pe perioada în care își desfășoară activitatea în aceste condiții
privind numirea comisiei de recepție pentru serviciile de Elaborare DALI+Documentații pentru obținerea avizelor pentru obiectivul de investiție„Modernizare DJ 194B Petea(DN 19A)-Atea-Peleș-Pelișor-Bercu-Bercu Nou-Micula-Agriș-Ciuperceni (DN 19)
privind numirea Comisiei de examen şi a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor constituite în vederea organizării şi desfăşurării examenului de promovare în grad profesional imediat superior celui deținut a personalului contractual de execuție din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Satu Mare
privind numirea, pe durată nedeterminată, cu norma întreagă, a doamnei Popescu Sipos Adina în funcția publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional superior la Compartimentul Monitorizare – Serviciul Monitorizare al Direcției de Dezvoltare Regională din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Satu Mare
privind aprobarea Comisiei de examen și a Comisiei de soluționare a contestațiilor pentru ocuparea unui post vacant cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată, de farmacist șef la Farmacia cu punct de lucru în locația II și la Tășnad din cadrul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare
privind adminterea cererii doamnei Varga-Erika, de schimbare pe cale administrativa a prenumelui minorului Popan Ioan-Ursu,din Ioan-Ursu în Ioan-Andrei
privind modificarea structurii organizatorice a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare
privind numirea comisiei de recepție finală a lucrărilor la obiectivul de investiție „Reabilitare și modernizare Centru Școlar pentru Educație Incluzivă Satu Mare, str. Al.Ioan Cuza nr. 8, mun. Satu Mare”
pentru modificarea Dispoziției Președintelui Consiliului Județean Satu Mare nr. 11/2022 privind numirea Comisiei de concurs și a Comisiei de soluționare a contestațiilor pentru concursul de recrutare organizat în vederea ocupării pe durată nedeterminată a trei funcții publice de execuție vacante din cadrul Direcției Arhitect Șef a aparatului de specialitate al Consiliului Județean Satu Mare
privind convocarea Consiliului Judeţean Satu Mare, în şedinţă ordinară, în data de 21.02.2022, ora 14.00