Au mai fost prezenți la întâlnire, Livia Banu, director al Biroului Regional de Cooperare Transfrontalieră Oradea, precum și specialiști ai Autorității de Management România-Ungaria și ai Secretariatului Tehnic Comun.
În prezent, Consiliului Județean Satu Mare are în derulare 4 proiecte finanțate prin programul transfrontalier Interreg România-Ungaria, în valoare de peste 6,5 milioane de euro: proiectul EASYDOOR, prin care se reabilitează clădirea principală a Muzeului Județean Satu Mare și se reorganizează expozițiile de bază; proiectul ROCHUS, care presupune construirea a două stații de preepurare la Spitalul Județean de Urgență (SJU), reparații capitale la tâmplăriile clădirii SJU din Piața Eroilor Revoluţiei și achiziția de echipamente medicale performante; proiectul AVC, prin care se înființează Centrul Stroke și se dotează cu aparatură medicală modernă; proiectul SILVER - prin care se realizează 40 de stații care vor forma o rețea de combatere a grindinei în județul Satu Mare.
Delegația prezentă la Satu Mare a vizitat șantierele pe care se realizează aceste investiții, iar subsecretarul de stat Gabriel Traian Ghilea a apreciat că lucrările decurg într-un ritm bun. Toate cele 4 proiecte vor fi încheiate până la finele acestui an, cu sprijinul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.