Orientarea în carieră a specialiștilor, un pas esential pentru viitor
Orientarea în carieră a specialiștilor, un pas esential pentru viitor
Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a participat la Conferința transfrontalieră organizată în cadrul proiectului „Promovarea unei cooperări transfrontaliere durabile pentru un sprijin mai eficient al orientării în carieră a tinerilor”, finanțat prin Programul INTERREG VI-A România – Ungaria 2021 – 2027.

Evenimentul a reunit specialiști din educație, reprezentanți ai mediului economic, ONG-uri și organizații de tineret, având ca obiectiv analiza multisectorială a orientării în carieră a tinerilor din județele Satu Mare și Szabolcs-Szatmár-Bereg.
În cadrul conferinței, Pataki Csaba a subliniat importanța colaborării dintre sistemul educațional, părinți și mediul economic, astfel încât tinerii să beneficieze de o orientare profesională adecvată. „Este esențial ca părinții să colaboreze cu specialiștii în educație pentru a sprijini alegerile corecte ale copiilor lor. De multe ori, părinții sunt subiectivi și consideră că cei mici pot excela în orice domeniu. Însă doar printr-un parteneriat real cu specialiștii și printr-o implicare activă a mediului economic putem asigura un viitor profesional de succes pentru generațiile următoare”, a declarat Pataki Csaba.