Am pus în funcțiune noua aparatură medicală modernă achiziționată pentru secția de Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare. Este vorba despre un ventilator invaziv și trei ventilatoare noninvazive destinate prematurilor și nou-născuților, cu ajutorul cărora se va contribui semnificativ la creșterea șanselor de viață, chiar de vindecare a micilor pacienți.
Relansăm licitația pentru lucrările de modernizare, extindere și dotare a Unității de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare. Consiliul Județean a reaprobat astăzi indicatorii tehnico-economici ai acestei investiții, ca urmare a modificării prețurilor pe piața construcțiilor.
Județul Satu Mare își întărește relația de parteneriat cu județul înfrățit Ostalbkreis din landul Baden–Württemberg, Germania. O delegație din Ostalbkreis s-a aflat în această săptămână în vizită în județul Satu Mare la invitația Consiliului Județean, cu scopul de a relua proiectele comune începute în urmă cu 7 ani, o parte dintre ele fiind suspendate din cauza pandemiei.
S-a lansat proiectul “Carpathian Small Aviation for sustainable development of border regions”, inițiat de către Aeroportul Satu Mare în cadrul Programului Ungaria – Slovacia – România – Ucraina 2014 – 2020.
Satu Mare se află printre primele județe care au semnat un contract de finantare prin PNRR cu Ministerul Dezvoltării. Proiectul „Creșterea eficienței energetice a sediului administrativ al Consiliului Județean Satu Mare”.
Florin Sergiu Dobrescu, secretar de stat în Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a fost primit astăzi de către președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba și vicepreședintele, Ioan Rus la o discuție despre o promovare turistică mai bună a județului Satu Mare.
Consilierii județeni sătmăreni au aprobat în ședința de îndată din data de 27 aprilie 2022 proiectul „Creșterea eficienței energetice a clădirii Spitalului Orășenesc Negrești Oaș (clădire spital nou), județul Satu Mare” și a cheltuielilor legate de proiect, în vederea depunerii lui spre finanțare în cadrul primului apel de proiecte al Planului Național de Redresare și Reziliență (PNNR). Cererea de finanțare a fost depusă imediat după încheierea ședinței.
Implementăm un nou proiect important pentru sistemul de sănătate sătmărean! În data de 14 aprilie 2022 a avut loc Conferinţa de deschidere în cadrul proiectului “AVC – Added Value for Cooperation in Stroke Situations”. Consiliul Județean Satu Mare este partener al acestui proiect finanţat prin Programul INTERREG V-A România – Ungaria, alături de Spitalul Județean și Spitalul Universitar din judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg (Ungaria) și Spitalul Județean de Urgență Satu Mare.
Consilierii județeni au aprobat rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli a Aeroportului Internațional Satu Mare, rectificare în urma căreia a fost aprobată și suma necesară pentru implementarea proiectului „Reabilitarea și modernizarea infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Satu Mare”.
Salut!
Noi suntem cookie-urile
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor conform Regulamentului (UE) 2016/679.
Politica de cookies
Selectează cookie-urile pentru a accepta
Politica de Cookie
Măreşte text
Micşorează text
Alb/Negru
Contrast ridicat
Contrast negativ
Fundal deschis
Legături evidenţiate
Font lizibil
Resetare
Modulul citire text este activ. Vă rugăm permiteți ,,autoplay" paginii web sau dați click pe buton pentru a permite citirea textului.