×
ȘTIRI
Consiliul Județean Satu Mare a lansat procedura de licitație publică pentru proiectarea și execuția lucrărilor privind reabilitarea podului pe DJ 197 peste râul Talna, în localitatea Pășunea Mare.
Sărbătorim 20 de ani de la înființarea Asociației “Albert Schweitzer” pentru Copii, Familie și Comunitate din Halmeu împreună cu reprezentanții Satului de Copii “Albert Schweitzer” din Waldenburg-Germania, alături de care județul Satu Mare are o relație strânsă de colaborare de mai bine de 30 de ani.
Parteneriatul dintre administrația publică și mediul de afaceri este motorul dezvoltării unei economii sănătoase! Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a participat la evenimentul "Business & Local Community", în cadrul căruia a subliniat importanța creării unei infrastructuri moderne pentru susținerea mediului de afaceri.
Investițiile realizate în ultimii ani în infrastructura de apă și canalizare din județul Satu Mare, servesc drept exemple de bune practici la nivel național și internațional.
Consiliul Județean Satu Mare a lansat procedura de licitație publică pentru proiectarea și execuția drumului județean DJ 194B Petea (DN 19A) - Atea - Peleș - Pelișor - Bercu - Bercu Nou - Micula - Agriș – Ciuperceni (DN 19). Valoarea estimată a contractului este de 85.333.288 de lei, fără TVA, fondurile fiind asigurate prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny. Durata contractului este de 37 de luni, din care 7 luni sunt prevăzute pentru proiectare și 30 de luni pentru execuția lucrării. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este data de 13.05.2024, ora 15.00.
Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a semnat astăzi contractele de finanțare cu reprezentanții tuturor organizațiilor neguvernamentale care au câștigat proiecte cu finanțare nerambursabilă în domeniul social.
Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a semnat cu Administrația Fondului pentru Mediu, contractul de finanțare pentru achiziția a 10 noi microbuze școlare electrice cu o capacitate de 16+1 locuri și a unui număr de 10 staţii de reîncărcare.
Accesul la apă potabilă de calitate este fundamental pentru sănătatea locuitorilor județului Satu Mare. Societatea Apaserv a finalizat lucrările în infrastructura de apă potabilă din comuna Craidorolț. Au fost realizate conducte noi de aducțiune care leagă localitățile Craidorolț, Crișeni, Eriu Sâncrai și Satu Mic, respectiv Baba Novac și Craidorolț, în lungime de aproape 21 km.
Consilierii județeni au aprobat depunerea spre finanțare a proiectului ,,Cross-border preservation of the cultural heritage of the common region Ugocea”, prin care se dorește realizarea unei cercetări și publicarea unei cărți cu privire la Moștenirea Ținutului Ugocea, precum și organizarea unui festival tradițional și a unui concurs gastronomic tradițional.
Pregătim debirocratizarea serviciilor publice din județul Satu Mare prin digitalizarea instituțiilor administrative. Consiliul Județean Satu Mare a încheiat în data de 22 martie 2024, un Acord de Parteneriat cu toate orașele și comunele din județul Satu Mare pentru realizarea unei baze de date care va asigura comunicarea între instituții, astfel încât cetățenii să aibă acces direct la serviciile publice locale, fără să fie nevoie să se deplaseze la sediile acestora pentru a obține anumite documente.