Satu Mare – Paris, o nouă rută aeriană internațională
Satu Mare – Paris, o nouă rută aeriană internațională
HiSky anunță lansarea primei curse de linie de pe Aeroportul Internațional Satu Mare. Este vorba despre două zboruri pe săptămână (miercuri și duminică) spre capitala Franței, Paris (Aeroportul Internațional Beauvais).

Prețurile încep de la 29 de euro, iar biletele sunt deja disponibile pe www.hisky.aero și la agențiile partenere. Operarea cursei va începe în data de 28 aprilie 2021 și va fi efectuată cu o aeronavă de tip Airbus A-320.

Destinația Paris este o premieră pentru Aeroportul Satu Mare, iar directorul HiSky afirmă că decizia face parte din planul companiei de a ajunge pe cât mai multe aeroporturi din România. „HiSky și-a propus să asigure conexiunea aeriană a cât mai multe aeroporturi din România cu destinații noi din toată lumea. Ne bucurăm că Satu Mare a devenit al cincilea aeroport pe care compania aeriană HiSky îl va numi „Acasă”. Vrem să fim peste tot și avem ferma convingere că așa se va întâmpla. După anul dificil 2020, oamenii sunt nerăbdători să călătorească, iar noi venim cu o abordare nouă față de pasager, echipaje care au mulți ani de experiență în aviație și cu o aeronavă modernă, capabilă să satisfacă așteptările pasagerilor în ceea ce privește confortul și siguranța zborului”, a declarat Iulian Scorpan.

„Pentru sătmăreni, deschiderea unei rute către Paris este o dorință pe care o avem de ani buni. Sunt foarte mulți sătmăreni în Franța și în special în zona pariziană. Noi dorim să venim în sprijinul lor, iar acum, după legătura pe care o avem cu Londra, cu ajutorul companiei HiSky, o altă importantă capitală europeană își dechide porțile către Satu Mare. Îi asigurăm pe sătmăreni că facem tot ce ține de noi pentru a dezvolta aeroportul nostru și pentru a-i conecta cu cât mai multe orașe europene”, a declarat Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean Satu Mare.

La rândul lui, Mihai Pătrașcu, directorul Aeroportului Satu Mare a afirmat: „Sunt foarte bucuros că am reușit să conectăm Satu Mare de Paris. HiSky este compania care a înțeles nu numai dorința noastră, ci și potențialul zonei.”

 

Informatii despre compania HiSky:

HiSky a fost certificată ca operator aerian românesc în luna decembrie 2020 (AOC-ul cu numărul RO-074) și este prima companie din România certificată Part CAMO după noua legislație intrată în vigoare la finalul lunii septembrie 2020. În luna februarie 2021 compania aeriană a anunțat curse de linie din Cluj-Napoca și Chișinău și curse charter din Cluj-Napoca, Timișoara, Baia Mare și Oradea. Echipa HiSky este formată din oameni cu zeci de ani de experiență în aviație, discipoli ai școlii românești de aviație. Prețurile, serviciile sau orice alte informații despre HiSky pot fi consultate pe site-ul www.hisky.aero.