Se lucrează intens la întreținerea și modernizarea drumurilor județene, în paralel cu lucrările de alimentare cu apă și canalizare. Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a vizitat mai multe șantiere și verificat stadiul lucrărilor pe câteva tronsoane de drum, însumând peste 30 de km:
Șoferii care tranzitează drumul județean DJ 109N, între localitățile Sechereșa și Săcășeni, vor circula de acum încolo în condiții foarte bune, după ce pe această porțiune s-au făcut lucrări de întreținere periodică, iar în aceste zile se așterne ultimul strat de asfalt. Lucrarea este finanțată din bugetul propriu al Consiliului Județean Satu Mare.
Drumul județean DJ 195B se află în plin proces de modernizare cu fonduri din PNDL II. Pe tronsonul de la Craidorolț – Crișeni – Moftinu Mare – intersecția cu drumul spre Vraja Crasnei a fost așternut primul strat de mixtură asfaltică, se execută lucrări la șanțurile betonate, la podețele transversale și de acces la gospodării, respectiv la drumurile laterale. Lucrările vor fi încheiate până la finele acestui an.
Pe tronsonul Dacia – Boghiș – Doba se fac lucrări de așternere, împănare și compactare a materialului pietros, se așterne primul strat de mixtură asfaltică în localitatea Boghiș și se lucrează la podețele transversale. În funcție de condițiile meteorologice, în acest an se va asfalta până la Dacia. Termen de finalizare a lucrărilor de modernizare este finele anului 2023.
Salut!
Noi suntem cookie-urile
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor conform Regulamentului (UE) 2016/679.
Politica de cookies
Selectează cookie-urile pentru a accepta
Politica de Cookie
Măreşte text
Micşorează text
Alb/Negru
Contrast ridicat
Contrast negativ
Fundal deschis
Legături evidenţiate
Font lizibil
Resetare
Modulul citire text este activ. Vă rugăm permiteți ,,autoplay" paginii web sau dați click pe buton pentru a permite citirea textului.