×
ȘTIRI
În data de 11 mai, am inaugurat oficial în Bătarci a doua bază de salvare a Serviciului Public Județean Salvamont, subordonat Consiliului Județean Satu Mare, și al doilea traseu turistic de via ferrata.
Cei mai renumiți reprezentanți ai profesiei s-au întâlnit la cea de-a 12-a ediție a Simpozionului Zilele Urologiei Sătmărene. Colegiul Medicilor Satu Mare și Asociația Urologică Sătmăreană în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, au organizat și în acest an Simpozionul Zilele Urologiei Sătmărene
A fost aprobată finanțarea proiectului de modernizare a drumului județean DJ 193 Satu Mare-Borlești-limită cu județul Maramureș, în lungime de 40 de km. Proiectul, în valoare de peste 40 de milioane de euro, se va realiza prin Programul Operațional Regional 2021-2027.
Consiliul Județean Satu Mare a realizat astăzi recepția tehnică la terminarea lucrărilor drumului județean DJ 195B, tronsonul cuprins între Moftinu Mare-Crișeni-Craidorolț. Tronsonul are o lungime de 12,5 km și asigură un tranzit rutier rapid și în condiții de siguranță spre Mănăstirea Țeghea și zona de ștranduri termale de la Mihăieni și Acâș. Drumul reabilitat nu conectează doar localitățile din jur, ci promovează și dezvoltarea economică a întregii zone.
Consiliul Județean Satu Mare a lansat procedura de licitație publică pentru proiectarea și execuția lucrărilor privind reabilitarea podului pe DJ 197 peste râul Talna, în localitatea Pășunea Mare.
Sărbătorim 20 de ani de la înființarea Asociației “Albert Schweitzer” pentru Copii, Familie și Comunitate din Halmeu împreună cu reprezentanții Satului de Copii “Albert Schweitzer” din Waldenburg-Germania, alături de care județul Satu Mare are o relație strânsă de colaborare de mai bine de 30 de ani.
Parteneriatul dintre administrația publică și mediul de afaceri este motorul dezvoltării unei economii sănătoase! Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a participat la evenimentul "Business & Local Community", în cadrul căruia a subliniat importanța creării unei infrastructuri moderne pentru susținerea mediului de afaceri.
Investițiile realizate în ultimii ani în infrastructura de apă și canalizare din județul Satu Mare, servesc drept exemple de bune practici la nivel național și internațional.
Consiliul Județean Satu Mare a lansat procedura de licitație publică pentru proiectarea și execuția drumului județean DJ 194B Petea (DN 19A) - Atea - Peleș - Pelișor - Bercu - Bercu Nou - Micula - Agriș – Ciuperceni (DN 19). Valoarea estimată a contractului este de 85.333.288 de lei, fără TVA, fondurile fiind asigurate prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny. Durata contractului este de 37 de luni, din care 7 luni sunt prevăzute pentru proiectare și 30 de luni pentru execuția lucrării. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este data de 13.05.2024, ora 15.00.