Scopul proiectului este crearea unui răspuns integrat pentru nevoile a 266 copii aflați in situație de vulnerabilitate ce vizează reducerea riscului de separare pentru 241 copii de la nivelul județului Satu Mare prin implementarea unui pachet de masuri integrate, si sprijinul oferit pentru 25 copii pentru care este instituită o măsură de protecție specială in vederea reintegrării în familie.
Principalele activități ale proiectului vor consta în furnizarea serviciilor sociale integrate pentru 25 copii din sistemul de protecție al copilului Satu Mare; operaționalizarea si furnizarea serviciilor de sprijin destinate copiilor din sistemul de protecție a copilului în vederea reintegrării prin Centrul de pregătire și sprijinire a reintegrării sau integrării copilului în familie și furnizarea serviciilor de suport comunitar pentru copiii reintegrați (acompaniere în vederea accesării resurselor comunitare, asistență în reintegrarea educațională, activități de informare educare și comunicare cu privire la nevoile copiilor din sistemul de protecție al copilului.
Valoarea totală a proiectului aferentă Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Satu Mare este de 3.374.469 lei, din care 3.308.303,00 lei sunt cheltuieli eligibile și 66.166 lei contribuția proprie în proiect, reprezentând 2% din cheltuielile eligibile. Consilierii județeni au aprobat în cadrul ședinței extraordinare din data de 25 iulie 2024, proiectul „Acasă în familie!”, cofinanțarea necesară implementării acestuia și Acordul de parteneriat, în vederea depunerii de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021 – 2027.