Principalele lucrări au constat în realizarea lacului de acumulare cu un volum de aproximativ 19.000 mc - care va asigura alimentarea tunurilor de zăpadă și a apei potabile pentru zona turistică, realizarea unei stații de pompare și a stației de tratare a apei.
În cadrul comisiei de recepție au fost prezenți reprezentanți ai Consiliului Județean Satu Mare, Primăriei Orașului Negrești-Oaș, Inspecției de Stat în Construcții Satu Mare, Serviciului de Gospodărire a Apelor Satu Mare, constructorului PRESCONSTRUCT OAȘ SRL și ai ADI Luna Șes.
„I-am mulțumit astăzi constructorului pentru realizarea acestei noi etape importante în dezvoltarea zonei turistice Luna Șes. Următorul pas este recepționarea pârtiei și a telescaunului”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Ioan Rus.
Lucrarea a fost finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală, valoarea totală a lucrărilor (construcție și proiectare) fiind de 2.783.219,73 lei cu TVA.