Proiecte în implementare
CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE A CLĂDIRII SPITALULUI ORĂȘENESC NEGREȘTI OAȘ   (CLĂDIRE SPITAL NOU), JUDEȚUL SATU MARE

CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE A CLĂDIRII SPITALULUI ORĂȘENESC NEGREȘTI OAȘ (CLĂDIRE SPITAL NOU), JUDEȚUL SATU MARE

DESCRIEREA PROIECTULUI


 

Comunicat de presă
„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Unitatea Administrativ Teritorială Județul Satu Mare au semnat la data de 12.12.2022 contractul de finanțare nerambursabilă nr.139892/12.12.2022 pentru implementarea proiectului „Creșterea eficienței energetice a clădirii Spitalului Orășenesc Negrești Oaș (clădire spital nou), județul Satu Mare”, în cadrul primului Apel de proiecte gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației finanțat din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României și din fonduri naționale, Axa 2 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operațiunea B.2: Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice, Componenta 5 – Valul Renovării.

Obiectivul general al proiectului este renovarea energetică a clădirii Spitalului Orășenesc Negrești Oaș (clădire spital nou), clădire formată din corpurile :A,B,C,C’,D, având ca rezultat creșterea eficienței energetice a clădirii.

        Valoarea totală a proiectului este de 24.726.204,23 lei, din care:
-    valoarea maximă nerambursabilă este de 24.726.204,23 lei, 
-    valoarea eligibilă din PNRR este de 20.778.322,88 lei,
-    valoare TVA aferentă cheltuielilor eligibile din PNRR este de 3.947.881,35 lei. 

Data de începere a proiectului: 12.12.2022, iar data finalizării proiectului este 12.04.2026.
 Durata de implementare a proiectului este de 40 de luni.
Persoana de contact: Marc Diana – manager de proiect, Consiliul Județean Satu Mare, Direcția Dezvoltare Regională, tel: 0261-711004, fax: 0261-710395, e-mail: dianamarc@cjsm.ro

 

Apel de proiecte gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației finanțat din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României


„Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”

„PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană – UrmătoareaGenerațieUE”
 https://mfe.gov.ro/pnrr/           https://www.facebook.com/PNRROficial/


 

IMAGINI
 
MAI MULTE PROIECTE